




„Aplicația Caselib m-a surprins plăcut față de celelalte aplicații similare pe care le-am utilizat și testat pentru monitorizarea a sute de dosare litigioase pe care le gestionez, întrucât Caselib transmite notificări în timp real privind orice modificare apărută în cadrul dosarelor urmărite.”
Oana Mareș
Avocat





„Siguranța faptului că pot cunoaște de îndată dosarele judiciare ale clienților, evoluțiile acestora, dar, mai ales, apariția unor noi dosare în care aceștia sunt implicați generează încrederea necesară că deciziile pe care le vom lua sunt cele corecte și sustenabile, așa cum își doresc clienții noștri.”
Beatrice Zamfir
Notar public





„Caselib îmi oferă, într-adevăr, un plus semnificativ de organizare a activității mele profesionale. Calendarul integrat pus la dispoziție de aplicație înlătură orice posibilitate de a pierde vreun termen de judecată și îmi dă voie să acord atenția cuvenită conținutului dezbaterilor ce vor avea loc în ședință.”
Adrian Mușcălău
Avocat